eClub
calendar

S-a întâmplat pe 24 aprilie

În baza noastră de date, se găsesc 12.421 evenimente, dintre care în această zi 30.

aprilie
L Ma Mi J V S D
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30
2024



  • 1731 - A murit scriitorul englez Daniel Defoe (n.1660).

  • 1743 - S–a născut Edmund Cartwright, inventatorul britanic al războiului de ţesut industrial (m.30.10.1823).

  • 1856 - S-a născut Henri Philippe Petain, mareşal şi om politic francez; s-a remarcat în timpul primului război mondial (a oprit ofensiva germană de la Verdun/1916); şef al statului în perioada iulie 1940 - august 1944 şi prim-ministru al Regimului de la Vichy (1940-1942), în condiţiile generate de înfrângerea Franţei de către trupele germane; în interior, Petain a promovat o politică de reprimare a Rezistenţei franceze; în exterior a abordat o orientare de subordonare faţă de cel de-al III-lea Reich; condamnat la moarte (1945), pedeapsa i-a fost comutată în închisoare pe viaţă, ţinându-se seama de meritele sale în timpul primului război mondial (m.1951).

  • 1883 - S-a născut scriitorul ceh Jaroslav Hasek (m.1923).

  • 1886 - S-a născut Ştefan Bezdechi, filolog şi traducător; bogată activitate didactică la Universitatea din Cluj (1919-1951); asiduu traducător din autori greci şi latini; membru corespondent al Academiei Române (m.1958).

  • 1886 - S-a născut Ştefan Bezdechi, filolog şi traducător, membru corepondent al Academiei Române (m.25.03.1958).

  • 1904 - S-a născut pictorul american de origine olandeză Willem de Kooning, ultimul şi cel mai bine cotat dintre reprezentanţii expresionismului abstract (m.19.03.1997).


  • 1911 - S-a născut Eugen Jebeleanu, poet, traducător, publicist, membru al Academiei Române (“Surâsul Hiroşimei”, “Hanibal”) (m.21.08.1991).

  • 1912 - S-a născut scriitoarea Marta D.Rădulescu (m.1959).

  • 1919 - S-a născut poetul Mihu Dragomir (Mihail G. Dragomirescu) (m.09.04.1964).

  • 1933 - S-a născut Freddy Scott, cântăreţ şi compozitor american.

  • 1937 - S-a născut scriitorul Iosif Lupulescu.

  • 1939 - S-a născut scriitorul Alexei Rudeanu.

  • 1942 - S-a nascut Barbra Streisand, actiţă, cântăreaţă, producătoare şi regizoare de film ("Hello, Dolly!").

  • 1944 - S-a născut (Bernard St. Clair) Lee Clahoun Henderson, cântăreţ american (Hues Corporation).



  • 1944 - S-a născut scriitorul Nemes László.

  • 1944 - S-a născut Tony Visconti, producător american.

  • 1945 - S-a născut Doug Clifford, baterist american (Creedence Clearwater Revival).

  • 1945 - S-a născut Robert Knight, cântăreţ american.

  • 1947 - S-a născut Glen Cornick, basist britanic (Jethro Tull, Wild Turkey).

  • 1947 - S-a născut Hubert Ann Kelly, vocalistă americană (Hues Corporation).

  • 1948 - S-a născut Steve York, basist britanic (Graham Bond, East Of Eden, Manfred Mann Chapter 3, Vinegar Joe).


  • 1951 - S-a născut scriitoarea Mihaela Minulescu.

  • 1953 - A murit în închisoare, la Sighetul Marmaţiei, G.I.Brătianu, istoric, om politic, membru al Academiei
    Române (n.21.01.1898).

  • 1954 - S-a născut Jack Blades, basist şi vocalist american (Night Ranger).

  • 1954 - S-a născut Captain Sensible (Ray Burnes), basist, chitarist şi vocalist britanic (The Damned, Softies, King).

  • 1958 - S-a născut Boris Williams, baterist britanic (The Cure).

  • 1960 - A murit Max von Laue, fizician german (n.09.10.1879).

  • 1977 - A murit scriitorul Nagy Istvan (n.22.02.1904).

  • 1980 - A murit Alejo Carpentier, scriitor cubanez, întemeietorul literaturii latino–americane moderne ("Împărăţia acestei lumi", "Recurs la metodă", "Harpa şi umbra") (n.26.12.1904).